În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Sfântul Ioan Botezătorul s‑a pus în mod total în slujba lui Hristos”
La praznicul Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia albaiuliană Platoul Romanilor. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către preoții Grigore Buda, Alexandru Teompa și Petrișor Muntean.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Sfântul Ioan Botezătorul este un model de moralitate pentru timpul nostru, când oamenii stau în păcate și nu se pocăiesc, stau în egoism și nu se dăruiesc. Ferindu-ne de păcate și iubind pe semenii noștri, noi arătăm că suntem născuți din Dumnezeu și dovedim că suntem prieteni ai Mirelui Hristos Care a spus: «Precum M-ați văzut pe Mine făcând, așa să faceți și voi». Sfântul Ioan Botezătorul s-a pus în mod total în slujba lui Hristos, știind că Domnul este Singurul Care poate să dea sens vieții umane și mântuire sufletului nemuritor. Omul contemporan trebuie să știe că departe de Hristos noi rămânem goi și debusolați, fără speranță și fără viitor. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul ne avertizează, zicând: «Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are viață veșnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el»”.