La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Sfântul Ioan cel Nou a binecuvântat credincioșii parohiei sucevene Bosanci II
În după‑amiaza zilei de duminică, 23 iulie 2023, racla care adăpostește moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a poposit pentru câteva ore în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Bosanci II, spre bucuria tuturor credincioșilor din zonă.
Procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan a fost condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Între cei care au luat parte la acest eveniment deosebit pentru întreaga comunitate s‑au numărat reprezentanți ai autorităților locale, dar și clerici precum arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, pr. Viorel Ilișoi, consilier economic în cadrul Centrului eparhial Suceava, pr. Filaret Ruscan, consilier la Sectorul misiune pastorală și actualitate creștină, și pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II.
Cinstitele moaște au fost purtate în procesiune în localitate și apoi au fost așezate spre închinare în biserica parohială, unde a fost citit un fragment din slujba Acatistului. La final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru credincioșii din Bosanci, dar și despre nenumăratele daruri pe care Preamilostivul Dumnezeu le revarsă prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou: „Sfântul dorește să dăruiască multe binefaceri, multe binecuvântări, fiecăruia, după credința lui. Ne‑am rugat în rugăciunea de încheiere a Acatistului și l‑am mărturisit pe Sfântul Ioan ca fiind un sfânt bineplăcut lui Dumnezeu, ale cărui rugăciuni Dumnezeu le ascultă în diferite chipuri și pentru diferite categorii de oameni. Și ne‑am rugat Lui ca pe cei aflați în suferințe sufletești și trupești să‑i tămăduiască, pe cei deznădăjduiți să‑i întărească, pe cei fără de adăpost să‑i adăpostească. Ne‑am rugat Sfântului Ioan ca să‑i înțelepțească pe profesori și pe studenți și elevilor să le lumineze mintea pentru înțelegerea bunelor învățături”.
Părintele paroh Ioan Belei i‑a mulțumit ierarhului pentru prezență, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, soborului slujitor și tuturor care au făcut posibil ca acest eveniment extraordinar să împodobească duhovnicește sufletele creștinilor de pe aceste meleaguri.
Sfântul Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, i‑a binecuvântat astfel pe toți cei care i s‑au închinat și i‑au adus prinos de dragoste și mulțumire, în întreaga noapte din 23 spre 24 iulie 2023.
Au fost săvârșite slujba de priveghere și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte, iar la ora 5:00, în dimineața zilei de 24 iulie, delegația Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a însoțit odorul cel mai de preț al Cetății Sucevei către paraclisul așezământului monahal.