Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Ioan Rusul este cinstit azi în Capitală
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi, 27 mai, pe Sfântul Ioan Rusul. Cu acest prilej, Capela Departamentului de obstetrică şi ginecologie "Gheorghe Polizu" al Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" din Bucureşti, îşi sărbătoreşte hramul. La acest lăcaş de cult se păstrează şi o părticică din moaştele sfântului, aduse în anul 2007 de la Biserica "Sfântul Ioan Rusul" din insula grecească Evia. Lăcaşul de cult a fost înălţat în anul 2004, cu sprijinul credincioşilor, iar în prezent se continuă lucrările. Programul manifestărilor organizate cu ocazia prăznuirii ocrotitorului bisericii maternităţii Polizu din Bucureşti cuprinde şi concertul susţinut de grupul de psalţi "TRONOS" al Patriarhiei Române, condus de părintele diacon-protopsalt Mihail Bucă, care are loc în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei.
În Bucureşti i se mai pregăteşte o biserică Sfântului Ioan Rusul şi în proaspătul cartier Constantin Brâncuşi (foto). Slujba de sfinţire a locului şi punerea pietrei de temelie a bisericii cu hramurile "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfântul Ioan Rusul" au avut loc în anul 2008. Deşi calea de acces la această biserică este foarte dificilă, fiind încă un cartier în construcţie, slujitorii viitorului lăcaş sfânt, preoţii Costel Burlacu, profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, şi Costin Dinu se îngrijesc atât de ridicarea bisericii, cât şi a Centrului social-cultural care va funcţiona pe lângă aceasta şi îşi aşteaptă cu bucurie credincioşii la fiecare Sfântă Liturghie.