După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cinstit în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Credincioşi argeşeni şi musceleni au participat vineri, 26 septembrie, la prăznuirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, unul dintre ocrotitorii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, informează Biroul de presă al eparhiei. Manifestările dedicate acestui sfânt ocrotitor au continuat vineri, 26 septembrie, cu finala crosului sportiv „Campionii Bucuriei“, iar în zilele 27 şi 28 septembrie cu slujbele de la Biserica Domnească şi Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş închinate sfinţilor ocrotitori ai Eparhiei Argeşului şi Muscelului. (Ioan Buşagă)



.jpg)
