Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
„Sfinții sunt rodiri ale lucrării Duhului Sfânt în lume”
În prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, 30 iunie, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, în care a explicat motivele așezării acestei sărbători după praznicul Cincizecimii, evidențiind totodată modul în care sfinții se împărtășesc de viața lui Hristos, fiind modele de unitate și comuniune.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat mai întâi motivele stabilirii zilei de pomenire a tuturor sfinților în prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt.
„Duminica Tuturor Sfinților este un rod al lucrării Duhului Sfânt în lume. Ca atare, sfinții sunt rodiri ale lucrării Duhului Sfânt, prin cooperarea omului cu harul Preasfintei Treimi. Această Duminică a Tuturor Sfinților a fost instituită de Biserică pentru patru motive. În primul rând, pentru a înțelege că rostul venirii Duhului Sfânt în lume a fost constituirea văzută a Bisericii lui Hristos și sfințirea oamenilor. În al doilea rând, această sărbătoare ne arată că «toți sfinții» înseamnă sfinții cunoscuți și necunoscuți de către oameni. În al treilea, pentru că toți sfinții au crezut într-un singur Dumnezeu și au slujit lui Hristos. Iar al patrulea motiv al instituirii acestei duminici este constituit de faptul că toți sfinții se află în ceruri uniți prin harul Preasfintei Treimi, adică ei nu trăiesc în izolare, ci în comuniune sfântă. Această duminică arată frumusețea comuniunii lor. Din neamuri diferite, din timpuri diferite, de ranguri, slujiri și stări sociale diferite, de vârste diferite, ei formează Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească a lui Hristos. Spre deosebire de comunitățile creștine occidentale, Biserica Ortodoxă serbează această Duminică a Tuturor Sfinților imediat după Rusalii, tocmai pentru a arăta că rostul Pogorârii Duhului Sfânt este sfințirea oamenilor. Ortodoxia a arătat, astfel, că nu se poate dobândi sfințenia fără lucrarea Duhului Sfânt, prin Biserică, în lume”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României a arătat faptul că sfinții, prin conlucrarea cu harul Duhului Sfânt, trăiesc viața lui Hristos extinsă în lume de Duhul Său.
„Duhul Sfânt coboară în lume pentru a extinde viața divino-umană a lui Hristos, din Trupul Său îndumnezeit care se află în slava Preasfintei Treimi, astfel încât viața lui Hristos devine viața celor care cred în Hristos. Sfinții constituie prezența lucrătoare a iubirii Preasfintei Treimi în umanitate. Așadar, sfinții trăiesc adevărul credinței în Iisus Hristos ca fiind adevărul vieții veșnice, iar viața veșnică nu este viața de după moarte, ci viața în unire cu Hristos, începând cu Sfântul Botez. Forma cea mai intensă a extinderii vieții divino-umane a lui Hristos în umanitate este împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele Domnului, care sunt pline de Duhul Sfânt, prin invocarea Sa asupra darurilor euharistice la epicleză. Nu ne împărtășim doar cu Trupul și Sângele lui Hristos izolate, ci pline de Duhul Sfânt. Când spune: «Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el», Hristos Domnul ne arată o mare taină, anume că ne împărtășim cu Ceva, adică cu Trupul și Sângele Său sub formă de pâine și vin, dar ne unim cu Cineva. Este vorba despre o unire personală cu Hristos. Nu primim un dar de la Hristos, ci ne unim cu Hristos Însuși. Această taină a prezenței lui Hristos, prin Duhul Sfânt, în cei care cred în El și Îl iubesc, împlinind voia Lui în viața lor, este taina Bisericii. Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii, dar ea nu s-a săvârșit înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, pentru că numai prin Pogorârea Duhului Sfânt viața cerească a lui Hristos se împărtășește oamenilor de pe pământ”, a afirmat Preafericirea Sa.
Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat faptul că în această Duminică a Tuturor Sfinților sunt cinstiți toți cei care s-au făcut bineplăcuți lui Dumnezeu, cunoscuți și necunoscuți, arătând prin aceasta și o dimensiune profetică.
„Biserica Ortodoxă pomenește pe fiecare sfânt în parte, într-una din zilele anului bisericesc, dar și deodată, la această mare și frumoasă sărbătoare a Tuturor Sfinților din toate timpurile, cunoscuți și necunoscuți. Este foarte important să reținem că doar o parte dintre sfinți sunt cunoscuți și canonizați de Biserică. De aceea, se spune că în această duminică pomenim pe sfinții cunoscuți și necunoscuți. Modul în care Dumnezeu îi face cunoscuți pe sfinții necunoscuți depinde doar de voința Lui. (…) Pentru Dumnezeu există totdeauna mai mulți sfinți decât sunt cunoscuți de către oameni. Ca atare, Duminica Tuturor Sfinților are și o dimensiune profetică. Ea are în vedere și sfinții care vor veni, prin harul lui Dumnezeu, până la sfârșitul veacurilor. Această Duminica a Tuturor Sfinților cunoscuți și necunoscuți este o mare taină a Bisericii pentru că ea însăşi este văzută și nevăzută, cunoscută și necunoscută deplin. Dar acești sfinți sunt în ceruri în comuniune desăvârșită pentru că sfințenia Duhului Sfânt îi ține uniți peste timp, dincolo de diferențele de ordin social, geografic, cronologic. (…) Aceasta este comoara pe care nu o va lua nimeni din sufletul omului: prezența lui Hristos în cei care Îl iubesc și care au renunțat la lucruri materiale trecătoare și limitate, au renunțat la ceva, dar au primit pe Cineva. Hristos Cel prezent în sfinți este bogăția sfinților, Evanghelia de astăzi fiind un îndemn la urmarea lui Hristos Cel Unul Sfânt pentru dobândirea darurilor Duhului Sfânt”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.