În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţire de biserică în Parohia Ţepu
În sâmbăta rânduită de Biserică pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri, credincioşii Parohiei Ţepu din Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi, au participat la sfinţirea noului lăcaş cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", din localitate, pentru prohodirea şi serviciile religioase de pomenire ale celor adormiţi în Domnul, slujbă săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Cu acest prilej, noul lăcaş de cult, construit în stil ştefanian, a primit şi hramul "Învierea lui Lazăr".
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoţi din Administraţia Eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, dar şi a unui impresionant număr de credincioşi din parohie şi nu numai. La eveniment au participat şi grupurile folclorice ale parohiilor Ţepu şi Movileni, care au oferit răspunsurile liturgice. Au fost acordate diplome - act de preţuire - prin care s-a evidenţiat jertfelnicia ctitorilor, a autorităţilor locale, dar şi a credincioşilor. La final a fost oficiată o slujbă de pomenire a ctitorilor, a preoţilor înainte-slujitori şi a tuturor moşilor şi strămoşilor noştri. Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătind pachete cu alimente pentru 400 de persoane. (Pr. Gabriel Molocea)