Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințire de obiecte bisericești și inaugurare de muzeu la parohii arădene
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în Duminica a 3-a după Paști în mijlocul credincioşilor din două parohii din eparhie. Cu această ocazie, ierarhul a slujit în bisericile din cele două parohii, a sfințit obiecte bisericești și a inaugurat o casă-muzeu.
În Parohia Covăsânț din Protopopiatul Lipova, chiriarhul a sfințit iconostasul, Sfântul Chivot și a binecuvântat tronul arhieresc din biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh”. În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi. Din soborul care s-a rugat împreună cu ierarhul au făcut parte și părintele protoiereu Nelu Mercea și părintele paroh Marius-Claudiu Murgu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Parohiei Covăsânț, ne-a transmis părintele diacon Emanuel-Ioan Proniuc.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre evlavia și hărnicia Mironosițelor, pe care le-a oferit drept exemplu de sprijinire a semenilor. Acesta a afirmat că numeroase femei şi-au folosit virtuţile de-a lungul timpului, lucrând spre folosul Bisericii și al societății. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că iconostasul oglindeşte îndatorirea credincioșilor de a urma căii Mântuitorului, a Maicii Sale și a tuturor sfinților. La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul i-a oferit părintelui paroh Marius-Claudiu Murgu distincţia de iconom-stavrofor.
Ulterior, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a vizitat biserica Parohiei Galșa, unde s-a rugat la slujba Vecerniei alături de un sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre Sfântul și Marele Mir, făcând apel la episoadele biblice ale folosirii mirului şi la însemnătatea pe care acesta o are în viaţa Bisericii. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a declara Duminica Mironosițelor drept Zi Națională a Familiei, având în vedere virtuțile femeii creștine în calitatea ei de mamă, soție şi soră. În plus, ierarhul a apreciat inițiativa părintelui paroh Adorian-Lucian Trif de a inaugura o casă-muzeu care să sublinieze importanța tradițiilor perpetuate de-a lungul generaţiilor în familia românească. Casa ţărănească, datând din anul 1928, a fost achiziţionată la iniţiativa părintelui paroh şi mutată în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârşit o slujbă de binecuvânare a noului aşezământ muzeal.