Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Sfinţire în localitatea dâmboviţeană Manga
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba de resfinţire a bisericii Parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din comuna Voineşti, sat Manga, judeţul Dâmboviţa, duminică, 21 octombrie. După slujba de sfinţire, Înalt Preasfinţitul Nifon va săvârşi şi slujba Sfintei Liturghii, iar la sfârşit va evidenţia persoanele care au ajutat la înfrumuseţarea lăcaşului de rugăciune. "Cu binecuvântarea şi susţinerea Înalt Preasfinţiei Sale, dar şi cu sprijinul comunităţii locale, biserica, datând din anul 1869, a beneficiat în ultimii ani de ample lucrări de consolidare, restaurare, înfrumuseţare şi refacerea integrală a picturii în frescă. Invităm credincioşii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment duhovnicesc eparhial, duminică, începând cu ora 8:30", informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. (M.N.)



.jpg)
