Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Sfinţire în oraşul Râmnicu Sărat
Credincioşii Parohiei "Sfântul Ierarh Nicolae" din municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, au participat sâmbătă la slujba de resfinţire a lăcaşului de rugăciune, care a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi. La sfântul lăcaş au fost făcute mai multe lucrări de renovare şi înfrumuseţare în exterior. "Astăzi este un eveniment important din viaţa parohiei voastre şi din viaţa acestor doi preoţi harnici. Aici mai este nevoie de o capelă mortuară şi de o casă de prăznuire pentru folosul credincioşilor", a spus Înalt Preasfinţia Sa. Duminică, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Epifanie a fost în mijlocul credincioşilor Parohiei vrâncene Câmpuri II, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi a binecuvântat lucrările care se desfăşoară la biserica parohiei. (M. Nedelcu)



.jpg)
