Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Sfințire la Parohia Siretu, județul Bacău
Duminică, 5 noiembrie 2023, în contextul zilelor duhovnicești ale Parohiei Siretu, județul Bacău, prilejuite de hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul comunității pentru a binecuvânta lucrările de înfrumusețare și înnoire realizate în ultima perioadă.
La ceasul serii, un sobor de 40 de preoți, aflat sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, au întâmpinat icoana Maicii Domnului „Ierusalimitissa” de la Parohia Măgura, pentru ca mai apoi să fie săvârșită slujba Vecerniei. La finalul slujbei, cler și credincioși au întâmpinat ierarhul, care a binecuvântat poporul și a rostit imnul acatist închinat sfintei icoane, alcătuit de către chiriarh.
În cele ce au urmat, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat untdelemnul și apa pentru a sfinți noul lumânărar al bisericii pus sub ocrotirea Sfintei Mucenițe Fotini, veșmântarul anexat Sfântului Altar, Centrul social ocrotit de către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și casa mortuară cu hramul „Învierea lui Lazăr”. În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre bucuria unei comunități de a avea haina nouă a sfințirii și a binecuvântării:
„Iubiți credincioși, așa după cum se vede, totul este îmbrăcat în haină nouă și parcă totodată s-au reînnoit și sufletele noastre și ale frățiilor voastre, mai ales ale celor care alături de părintele paroh ați contribuit la ridicarea și întregirea acestui ansamblu bisericesc. Mă bucur nespus și vă felicit pentru frumoasa primire făcută. Cu bucurie am venit pentru a binecuvânta osteneala și lucrarea împlinită cu dragoste pentru Biserica lui Hristos”.
În continuare, părintele protoiereu a relatat despre lucrările săvârșite la Parohia Siretu, precum și despre proiectul Protoieriei Bacău derulat cu prilejul Anului omagial 2023.
Părintele Răzvan-Dimitrie Radu, parohul bisericii, a vorbit despre începutul zilelor duhovnicești ale parohiei și despre programul care va urma. Pentru râvna depusă în ascultarea de asistent social al Protoieriei Bacău, precum și pentru lucrările de reamenajare și înfrumusețare derulate în cadrul parohiei, părintele Răzvan- Dimitrie Radu, parohul bisericii, a fost hirotesit iconom stavrofor, ierarhul oferind însemnele specifice și gramata chiriarhală.



.jpg)
