În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sfinţirea aşezământului din Parohia Boldu
Credincioşii Parohiei Boldu din judeţul Buzău au primit duminică în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a sfinţit noua clopotniţă a lăcaşului de rugăciune, precum şi noul Aşezământ social „Sfântul Vasile cel Mare“ al parohiei. Chiriarhul locului a apreciat activitatea care se desfăşoară în această parohie şi a acordat preotului paroh Ilie Vasile Forţ şi ctitorului principal care a ajutat la construirea centrului, Ene Gărban, distincţia de vrednicie a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei cu chipul Sfântului Sava de la Buzău. „Sfântul Vasile cel Mare a fost primul care s-a ocupat de aşezămintele sociale organizate în aşa-numita Vasiliadă. S-a ocupat de bolnavi, de săraci, de văduve şi orfani şi toţi aceştia au primit în vremea lui binecuvântare de la Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Sperăm ca acest aşezământ pus sub ocrotirea lui să fie spre folosul credincioşilor care au nevoie de ajutor şi susţinere“, a spus IPS Arhiepiscop Epifanie. (M. Nedelcu)



.jpg)
