„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Sfinţirea bibliotecii parohiei Găneşti
În parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Găneşti, Protopopiatul Paşcani, a avut loc ieri sfinţirea bibliotecii parohiale. Slujba a fost oficiată de protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi. Biblioteca parohiei Găneşti a fost înfiinţată la iniţiativa părintelui paroh Marius Ştefan şi a preotesei Ana Maria Ştefan. Persoanele care au sprijinit înfiinţarea bibliotecii au primit câte o icoană pictată de Alexandru Andrei Panciuc şi de Nicu Robert Ignat, elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. "Astăzi (n.r. ieri) am avut prilejul de a mulţumi tuturor celor care ne-au donat cărţile. Am avut ca invitate cadre didactice de la Grădiniţa cu program prelungit numărul 20 din Iaşi, care au adus un fond de carte sub formă de donaţie. La eveniment au mai participat ing. Dragoş Matei, care a realizat Monografia satului Găneşti, pr. Ioan Gigi Daniel, secretarul Protopopiatului Paşcani, Lucian Apopei, directorul Tipografiei "Albina" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care este membru fondator al bibliotecii, precum şi preoţii de la parohiile învecinate", a relatat pr. paroh Marius Ştefan. Biblioteca parohiei Găneşti este amenajată într-o încăpere a aşezământului social. Aceasta cuprinde un calculator în care sunt înregistrate toate volumele, dar şi fişele pentru cei care vor împrumuta cărţi. Cele peste 1.200 de volume au fost donate de mai multe edituri din ţara noastră. (C. Ciofu)



.jpg)
