În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sfinţirea bisericii din Parohia Archiş
În Duminica a XX-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Archiş, Protopopiatul Ineu. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat şi sfinţit lucrările de reparaţii efectuate la biserica parohială cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. Moise Nica, protopop al Ineului.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Timotei a prezentat pericopa evanghelică a duminicii, despre învierea fiului văduvei din Nain, şi a arătat că moartea nu este lucrarea lui Dumnezeu, ci omul a fost creat să trăiască viaţă veşnică, dar din cauza păcatului s-a ivit moartea şi, astfel, omul a ajuns muritor cu trupul. "Şi alte învieri a săvârşit Mântuitorul: El o învie pe fiica lui Iair, îl învie pe Lazăr, prietenul său cel mort de patru zile, iar la sfârşit, cea mai mare minune pe care a săvârşit-o şi care îi adevereşte dumnezeirea este chiar Învierea Sa din morţi. Noi, care credem în Hristos şi suntem mădulare ale Trupului Său tainic, mărturisim că, deşi omul a murit, va reveni la viaţă şi va exista dincolo de mormânt", a spus Înalt Preasfinţia Sa. În încheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Nicolae Ciocan a adus mulţumiri Înalt Preasfinţitului Timotei pentru grija părintească pe care o poartă faţă de Parohia Archiş. El a mulţumit soborului de preoţi pentru participare şi bunilor săi credincioşi care l-au sprijinit nemijlocit în toată activitatea. Răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la slujba de sfinţire a bisericii au fost date de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie din Arad. De la Archiş, Înalt Preasfinţitul Timotei a vizitat biserica cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din satul Nermiş, aparţinător al Parohiei Archiş. Şi aici IPS Timotei a fost întâmpinat cu multă bucurie de preotul paroh Nicolae Ciocan, înconjurat de credincioşii parohiei, adunaţi la slujba Vecerniei. După ce a săvârşit slujba Vecerniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţia Sa a arătat importanţa Bisericii în viaţa credincioşilor. De asemenea, IPS Părinte a amintit că anul 2011 a fost dedicat Botezului şi Familiei creştine. Părintele paroh a adresat mulţumiri Înalt Preasfinţitului Timotei pentru prezenţa sa în mijlocul păstoriţilor din Filia Nermiş. (Diac. Dan-Marius Braiţ)



.jpg)
