Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţirea bisericii Parohiei Săcal din Ungaria
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Parohia Săcal din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria a fost resfinţită sâmbătă de Preasfinţitul Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de slujitori. La sfântul lăcaş s-au făcut mai multe lucrări de restaurare sprijinite de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti.
La Parohia Săcal (Körösszakál), din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, a fost sâmbătă prilej de bucurie şi de sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi care vor participa de acum înainte la slujbe într-o biserică frumoasă, restaurată complet. "Biserica satului, închinată de la începuturi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la scurtă vreme după praznicul Adormirii Maicii Domnului, a avut parte de un îndoit eveniment: cinstirea Fecioarei Maria şi alegerea ei ca a treia ocrotitoare a lăcaşului de rugăciune şi resfinţirea bisericii, în urma efectuării unor lucrări de restaurare care au avut loc prin sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti", informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei. Biserica a fost resfinţită prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi stropire cu apă sfinţită de Preasfinţitul Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele protopop Origen Sabău al Protopopiatului Dobriţânului, care cuprinde şi Parohia Săcal, părintele protopop Aurel Becan al Protopopiatul Seghedinului, doi clerici din Episcopia Oradiei, sosiţi la Săcal cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, precum şi alţi preoţi şi diaconi. Chiriarhul locului a săvârşit şi Sfânta Liturghie, în prezenţa credincioşilor care au umplut biserica parohială. La acest eveniment au fost prezente mai multe oficialităţi din Ungaria şi România, între care amintim pe Samók Gyula, primarul Săcalului, consulul Bogdan Ignat, de la Ambasada României de la Budapesta, Dragoş Ţigău, consul general interimar de la Consulatul General al României la Gyula, Andreea Monica Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, directorul de la Şcoala Generală Românească din Săcal, pastorul reformat din Săcal, reprezentanţii celor două publicaţii româneşti de la Gyula ("Foaia Românească" şi "Cronica") şi alte oficialităţi. "Cuvântul de învăţătură al zilei a fost rostit de Preasfinţitul Episcop Siluan, care a evidenţiat rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii şi importanţa ei deosebită în viaţa tuturor credincioşilor, iar la final a adus mulţumire celor prezenţi şi celor care au organizat această sărbătoare, precum şi Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti, pentru sprijinul acordat bisericii din Săcal, dar şi altor biserici din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei. Toţi participanţii au fost invitaţi apoi la o agapă comună, care a avut loc la Casa de Cultură din localitate", informează Biroul de presă.