În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfințirea capelei mortuare a parohiei nemțene Dămuc-Ivaneș
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, credincioșii de la Parohia Dămuc-Ivaneș, comuna Bicaz Chei, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț, au participat la hramul sfântului lăcaș. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a rostit un cuvânt de învățătură.
„Ce ne minunează cel mai mult, precum am auzit în Evanghelie, este că tocmai prorocii luminați de Dumnezeu nu au fost bine primiți și cuvântul lor nu a fost pus la inimă de cei apropiați lor, cunoscând împotrivire. Cuvântul lui Dumnezeu nu este un cuvânt care caută să-i placă omului, dar e cuvânt pe care dacă omul îl ascultă se transformă, iar el ajunge mai aproape de Dumnezeu, precum prorocii înșiși au fost aleși pentru că au dovedit o atenție și o credință adevărată. Pentru aceea îl prăznuim astăzi pe Sfântul Ilie”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul slujbei, părintele paroh Constantin Poloșan a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”, mulțumind în același timp tuturor celor care au sprijinit lucrarea parohiei din Ivaneș de-a lungul timpului. Totodată, colaboratorii parohiei au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie. După momentul festiv de la sfârșit, ierarhul împreună cu soborul au sfințit capela mortuară, ridicată în anii 2019-2023, cu dorința să completeze ansamblul parohial.