Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Sfinţirea casei parohiale din Letea Veche
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit joi, 8 noiembrie, casa parohială a parohiei Letea Veche, Protopopiatul Bacău. De dimineaţă, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica acestei parohii şi a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi. Preasfinţia Sa a vizitat apoi şantierul acestui sfânt lăcaş început în urmă cu cinci ani. După slujba Parastasului a fost sfinţită casa parohială, restaurată şi reconsolidată prin implicarea părintelui paroh Ioan Palur, sprijinit de enoriaşi şi de alţi binefăcători. (C.C.)



.jpg)
