Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit astăzi, 25 februarie, slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul rânduielii, ierarhul a citit a treia parte a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei.
Sfințirea crucii Catedralei Vechi din Arad
De praznicul Naşterii Domnului, vineri, 25 decembrie 2020, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Catedrala Veche din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre semnificaţia acestui mare praznic, spunând că Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru lume.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Arad-Centru pe arhidiaconul dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, iar teologul Flavius Lazăr, profesor de religie la Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”, a fost hirotonit diacon.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a sfințit crucea ce va fi așezată pe una din turlele Catedralei Vechi.



.jpg)
