În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfințirea Mare a apei la malul mării
La malul mării, potrivit tradiției, Arhiepiscopia Tomisului pregătește pentru mulțimea credincioșilor constănțeni prezenți la Sfințirea Mare a apei 150.000 de pet-uri în care apa sfințită va fi îmbuteliată, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Programul liturgic începe din această dimineață, 5 ianuarie, de la ora 5:00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, unde Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, săvârșește Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Sfințire Mare a apei, de la ora 7:00. De la ora 10:00, ierarhul Tomisului va fi prezent la Penitenciarul Poarta Albă, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu Agheasmă Mare și le va citi rugăciuni pentru dezlegarea și iertarea păcatelor. De la ora 14:00, Arhiepiscopul Tomisului va ajunge la Schitul „Prodromița”. De aici va merge în procesiune, împreună cu preoții și credincioșii, la malul Dunării, în zona Căpităniei Hârșova, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a Apei. Apoi, ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.