Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Sfințirea Monumentului Eroilor din Beudiu, Bistriţa-Năsăud
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 16 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Beudiu, județul Bistrița-Năsăud, unde a sfințit Monumentul Eroilor.
Comunitatea parohială a primit vizita și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei care a sfințit Monumentul Eroilor din Beudiu. Acesta a fost ridicat în memoria eroilor locali care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale, fiind edificat de Primăria comunei Nușeni, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Beudiu.
Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc, iar pentru implicarea activă în viața Bisericii și a comunității, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Nușeni, Ioan Mureșan, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni.
În cadrul evenimentului, au mai luat cuvântul reprezentanţi ai autorităţilor, iar primarul Ioan Mureșan a oferit titlul de cetățean de onoare al comunei Nușeni generalului-maior în retragere Ioan Manci și generalului-maior în rezervă Dorin Blaiu, fii ai satului.
Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Eroilor şi defilarea gărzii de onoare. Detaşamentul a fost constituit din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, alături de Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița.



.jpg)
