După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfințirea unui centru medical din Parohia Pâncota, județul Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, însoțit de părintele Gheorghe Gligor, vicar eparhial administrativ, a binecuvântat Centrul Medical MedLife Genesys din orașul Pâncota, realizat de primărie cu implicarea Parohiei Ortodoxe Pâncota.
La slujba de binecuvântare și inaugurarea noului centru medical au participat autorități locale, primarul Dan-Ștefan Pocrișer, reprezentanți MedLife și preoții din oraș - părintele Flavius Ardelean și alții.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul le-a dăruit reprezentanților centrului o icoană cu Sfântul Ierarh Luca al Crimeei, în semn de prețuire și de binecuvântare.
Centrul le va asigura locuitorilor din întreaga zonă, aproximativ 20.000 de persoane, accesul la o serie de servicii medicale și analize de laborator. Specializările disponibile sunt: Neurologie, Ginecologie, ORL, Psihiatrie, Dermatovenerologie și Cardiologie. În cadrul centrului, câteva persoane defavorizate vor beneficia de servicii medicale gratuite, potrivit protocolului realizat între primărie, MedLife și Parohia Pâncota.



.jpg)
