După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfinţiri şi resfinţiri în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi sâmbătă, 27 august, pictura Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi casa parohială a parohiei Slobozia II, Protopopiatul Roznov. Duminică, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va târnosi Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din parohia Dumbrăviţa, Protopopiatul Paşcani, iar la ora 17:00 va sfinţi casa socială şi clopotniţa parohiei Uda-Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani. Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, va resfinţi duminică Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Creţeştii de Sus, Protopopiatul Huşi. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi duminică paraclisul, sala de prăznuire, clopotniţa şi casa parohială din parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Cazaci-Tarcău, Protopopiatul Piatra-Neamţ. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi sâmbătă, 27 august, aşezământul social al parohiei Băhnăşeni, Protopopiatul Moineşti, iar duminică, 28 august, va retârnosi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Româneşti, Protopopiatul Moineşti. (C.C.)



.jpg)
