Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion al profesorilor de catehetică şi omiletică
Departamentul de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara a organizat întâlnirea anuală a profesorilor universitari de catehetică şi omiletică din România. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 29-31 octombrie, la sala festivă din incinta Reședinței Mitropolitane din Timișoara.
Lucrările au început cu trei întâmpinări de bun venit: părintele conf. univ. dr. Nicolae Morar, coordonatorul Catedrei de Teologie, care a evidenţiat importanţa academică şi pastoral-misionară a omileticii şi cateheticii, în contextul celorlalte discipline teologice; conf. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, care a mărturisit, cu multă emoţie, că tema noastră îi este foarte familiară, întrucât bunicul dinspre tată a fost deţinut politic; IPS Părinte Mitropolit Ioan care, după cuvântul cald de bun venit, a fost şi moderatorul primei secţiuni a simpozionului, rostind câteva comentarii în urma fiecărui vorbitor, totodată, presărând câteva sfaturi practice la final, dintre care menţionăm: să-i instruim pe studenţi să înveţe a „culege” tot ceea ce este de folos de la celelalte discipline teologice în vederea rostirii unor predici cât mai adecvate realităţilor; alcătuirea unor schiţe de predici şi predici-model pentru practica omiletică a studenţilor, dar utile şi candidaţilor înscrişi la examenele de capacitate; o receptivitate sporită privind ştiinţele şi metodologia comunicării laice, de la care avem mereu ce învăţa pentru buna comunicare în predici şi cateheze etc.
Referatele pregătite pentru acest simpozion au fost publicate în prealabil într-un volum special, cu titlul „Predicatori şi cateheţi români, mărturisitori în timpul regimului comunist. Receptarea misiunii lor în actualitate”, identic cu tema întâlnirii, redactat sub coordonarea pr. prof. Vasile Gordon şi a pr. drd. Sorin Lungoci. Pe parcursul a trei sesiuni, participanţii au prezentat puncte de vedere şi crâmpeie din referatele publicate.
La sfârşitul susţinerii referatelor, au avut loc discuţii vizând problemele practice privind cele două discipline, dar şi în legătură cu proiectele de viitor, ca de pildă: editarea unui dicţionar cu termeni omiletici şi catehetici (coord.: pr. lect. L. Vidican-Manci); finalizarea unei istorii a predicii în BOR, în trei volume (Muntenia: pr. conf. N. Beldiman; Transilvania: pr. conf. M. Erdei; Moldova: pr. asist. R. Coresciuc); crearea unei „platforme” pe internet pentru postarea unor predici şi materiale audiovideo ale profesorilor de omiletică şi catehetică (responsabil: pr. lect. L. Vidican-Manci); editarea unui prim volum de predici ale aceloraşi profesori (coord.: pr. conf. J. Nicolae şi pr. lect. M. Ioana); crearea unui grup Facebook pentru programele catehetice şi omiletice, dar şi pentru alte programe educaţionale din Patriarhia Română (pr. insp. C. Naclad); propuneri pentru întâlnirea din 2018 (Alba-Iulia, responsabil: pr. conf. Jan Nicolae), din punct de vedere organizatoric, dar şi pentru imprimarea unui caracter mai pronunţat „de lucru” al viitoarelor întâlniri, care să vizeze modalităţile optime de predare a disciplinelor noastre.
În cursul după-amiezii de luni, 30 octombrie, participanţii au vizitat Mănăstirea Dobreşti, com. Bara, jud. Timiş, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Dobreştiul fiind satul de obârşie al Preafericirii Sale, totodată, bisericuţa veche şi şcoala, iar în ziua de marţi, 31 octombrie, Catedrala Mitropolitană din Timişoara.