După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri în Italia
Protopopiatul Lombardia II din Italia, cu sprijinul Centrului de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a organizat în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2018, un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri la Seminarul Teologic din Seveso-Milano, Italia.
În deschiderea lucrărilor acestui simpozion, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba de Te Deum și a adresat celor prezenți un cuvânt despre Marea Unire și jertfa înaintașilor noștri în dezideratul concretizat la 1 Decembrie 1918 prin Marea Unire, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
În cadrul acestui simpozion au conferențiat mai mulți profesori sau specialiști de renume: diacon dr. Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, conf. dr. Costea Munteanu de la Facultatea de Științe Economice din București, conf. dr. Adrian Lemeni de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, doctorul Gheorghe Cerin, directorul Departamentului de cardiologie și medicină internă al Spitalului San Gaudenzio din Novara, și prof. dr. Nicușor Nacu de la Universitatea din Lausanne, Elveția.
Fiecare dintre conferențiari a abordat diferite teme teologice, de neuroștiințe, istorice și de interes pentru preoți și credincioși.



.jpg)
