La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Simpozion dedicat unirii Basarabiei cu România, la Sibiu
La împlinirea a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la Facultatea de Teologie "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu a avut loc Simpozionul "România - Basarabia - 1812-1918-2012 - Istorie - Cultură - Spiritualitate", urmat de parastasul pentru personalităţile vremii respective. Manifestările au fost organizate în colaborare cu Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi Pedagogia şi Metodologia Religiei (CADCO) "Mitropolit Andrei Şaguna", Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) Sibiu şi Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Sibiu.
Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în Aula "Mitropolit Ioan Meţianu" cu participarea unor personalităţi ale vieţii academice sibiene şi din Republica Moldova, care au vorbit despre evenimentul Unirii şi consecinţele ulterioare actului istoric. La simpozion au participat cadre didactice de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, preoţi, studenţi şi oameni de cultură din ţară şi din Republica Moldova. Prima prelegere academică a aparţinut lect. univ. dr. Pavel Moraru de la Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate din cadrul universităţii sibiene şi s-a intitulat "Consecinţele anexării Basarabiei la Imperiul Rus - 1812-2012". A fost prezentat procesul de rusificare a provinciei, precum şi situaţia delicată a românilor basarabeni în mai bine de un secol de stăpânire rusească. Asist. univ. dr. Tiberiu Costăchescu, de la Facultatea de Jurnalistică, a susţinut prelegerea "Onisifor Ghibu, stâlp la temelia unirii Basarabiei cu România". În prelegerea "Unire vs integrare", conf. univ. dr. Sorin Radu, de la Facultatea de Istorie, a punctat principalele consecinţe ale unirii provinciei cu patria-mamă şi modul în care s-a reuşit unirea propriu-zisă a celor două teritorii din punct de vedere administrativ şi economic. Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula din cadrul Facultăţii de Teologie a susţinut prelegerea "Nevoia de unitate în Hristos a neamului românesc", lect. univ. dr. Romeo Cemîrtan a conferenţiat pe tema "Renaşterea naţională şi crearea Mitropoliei Basarabiei". Au urmat comunicările susţinute de pr. Viorel Cojocaru, cu tema "Slujirea şi jertfa clerului ortodox din Basarabia, în perioada 1940-1942", de conf. univ. dr. Sebastian Moldovan cu tema "Pentru etnicitate…", de Maria Şălaru despre "Vasile Militaru, poetul neamului românesc", iar Iulian Rusanovschi, preşedintele ASCOR Chişinău, a prezentat o comunicare cu titlul "Sfinţii basarabeni revin acasă". Simpozionul s-a încheiat cu lansarea volumului "Pagini de folclor românesc din Serbia. Texte din colecţia lăutarului Sima G. Prunareviæ (1888-1969)", de muzeograf Elena Ramona Potoroacă & Dr. Zvonko Trailoviæ. Manifestările s-au încheiat cu parastasul din Catedrala mitropolitană din Sibiu, oficiat după Vecernie, pentru personalităţile care au contribuit la evenimentele din 1918. Astăzi, în aula Facultăţii de Teologie, de la ora 19:00, are loc un spectacol de cântec şi poezie inspirat din creaţia poeţilor Grigore Vieru şi Adrian Păunescu. (Ştefan Mărculeţ)