Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Simpozion în cinstea generalului Paul Teodorescu la Râmnic
În zilele de 28-29 iunie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează în colaborare cu Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Statul-Major al Forţelor Aeriene, Statul-Major al Forţelor Navale şi Serviciul Istoric al Armatei o serie de manifestări spiritual-culturale dedicate comemorării a 125 de ani de la naşterea generalului Paul Teodorescu. Generalul Paul Teodorescu, cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Dintr-un Lemn, rămâne în memoria Bisericii şi a neamului său drept una dintre personalităţile care au înţeles responsabilitatea Bisericii faţă de valorile spiritual-culturale în păstrarea identităţii naţionale. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
