Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Simpozion internaţional de istorie la Mănăstirea Putna
Simpozionul internațional de istorie „Colocviile Putnei”, ediţia a 18-a, a debutat miercuri, 20 iulie, la Mănăstirea Putna, județul Suceava, sub semnul sărbătoririi a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie. La această ediţie aniversară, pe lângă participanții consacrați ai „Colocviilor Putnei” din marile centre universitare din țară (Iași, București, Cluj, Sibiu, Suceava) și din străinătate (Viena, Moscova, Sofia), au participat în premieră doi istorici, şi anume prof. Guillaume Saint-Guillain, de la Universitatea Picardiei „Jules Verne” din Amiens, Franța, și prof. Adam Kulhavý, de la Universitatea Carolină din Praga, Rep. Cehă. Lucrările simpozionului, precedate de slujba de Te Deum săvârşită în ctitoria voievodală, s-au derulat până ieri, 22 iulie, în Sala Mare a Casei Domneşti. În cadrul sesiunilor au fost prezentate rezultatele colaborării inedite dintre Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, Academia Română și Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), care a avut în vedere o analiză a manuscrisului slavon Ms. Slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române, manuscris care conține pomelnicul Mănăstirii Bistrița. Cu ajutorul tehnologiei de vârf și al experților de la INEC s-a reușit scoaterea la lumină a textelor șterse din pomelnicul inițial. De asemenea, au fost lansate ultimele numere apărute din revista „Analele Putnei” și „Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna”, volumul II, şi câteva cărți recent publicate de alți colaboratori ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al sfintei Mănăstiri Putna.



.jpg)
