După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion la Hârlău, în memoria părintelui Dimitrie Bejan
Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ din Hârlău, în parteneriat cu Protopopiatul Hârlău, organizează mâine, 7 aprilie 2009, Simpozionul cu tema „Preotul Dimitrie Bejan - mărturisitor al credinţei ortodoxe“. Simpozionul va începe la ora 10:00 şi va avea loc la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ din Hârlău. Delegatul Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va fi pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială din partea Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Programul conferinţei va cuprinde concursuri de pictură de icoane, susţinere de referate, poezie religioasă, expoziţie numismatică, precum şi lansarea volumului „Simple povestiri“, ultima carte scrisă de pr. Dimitrie Bejan, apărută anul acesta la Editura TRINITAS. La finalul simpozionului, un sobor de preoţi va oficia o slujbă de parastas la mormântul pr. Dimitrie Bejan. (C.C.)



.jpg)
