După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sinaxă cu stareții și starețele din Arhiepiscopia Dunării de Jos
Miercuri, 5 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a prezidat la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos întrunirea de lucru cu stareţii, stareţele şi duhovnicii din cele 12 obşti monahale ale Eparhiei Dunării de Jos. Lucrările propriu-zise ale şedinţei s-au desfăşurat în Sala de conferinţe „Chesarie Păunescu” din incinta Centrului eparhial.
În debutul întâlnirii, chiriarhul Dunării de Jos a susținut o meditație teologică în care a vorbit despre importanţa conştientizării vocației şi misiunii pe care monahul o are în mănăstire şi în slujirea semenilor. În partea a doua a întrunirii au fost dezbătute diferite aspecte legate de programul şi manifestările prilejuite de organizarea în Eparhia Dunării de Jos a Sinaxei monahale a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în data de 24 septembrie 2018.
La final, Arhiepiscopul Dunării de Jos a subliniat necesitatea unor astfel de întruniri pentru viaţa şi lucrarea monahilor din mănăstirile eparhiei, acestea constituind şi un imbold pentru intensificarea activităţii spirituale şi practice a tuturor obştilor monahale.



.jpg)
