După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujbă arhierească la Mănăstirea Calapodeşti
Credincioşii sunt aşteptaţi în Duminica a II-a după Rusalii, când sunt cinstiţi Sfinţii Români, să participe la serbarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Calapodeşti din judeţul Bacău. Mâine seară va fi oficiată slujba Privegherii, iar duminică dimineaţa PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie în altarul de vară al acestei aşezări monahale. În fiecare an, sute de credincioşi din mai multe colţuri ale ţării vin la Calapodeşti pentru a-i cinsti pe Sfinţii Români şi în mod special pe Sfântul Cuvios Antipa, a cărui cruce de călugărie se află aici. (C.C.)



.jpg)
