În Duminica a V-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohiei cu hramul "Sfinţii Voievozi" din oraşul Târgu Cărbuneşti. Părintele protoiereu Iulian Mărgineanu a fost hirotesit iconom stavrofor. La final, IPS Irineu a explicat sensurile duhovniceşti ale Evangheliei. "Diavolul nu mai poate să se întoarcă la Dumnezeu din mândrie. Nu pentru că l-ar împiedica ceva, ci atâta mândrie şi-a agonisit în interiorul său, încât preferă ca mai bine să fie judecat şi osândit pentru veşnicie decât să-şi recunoască greşeala înaintea lui Dumnezeu. El nu poate să-I facă rău lui Dumnezeu, dar se năpusteşte asupra omului prin ispitire, stăruind să-l afunde în păcat pentru ca şi el să fie alungat din Rai. În felul acesta el gândeşte că-L poate ocărî pe Dumnezeu, că-L poate înfrunta pe Creator, prăbuşind chipul Său, adică pe noi oamenii", a spus Mitropolitul Olteniei.