După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujbă de priveghere la Catedrala Patriarhală
Pelerinii veniţi la Patriarhie au participat joi seara la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. La finalul Vecerniei, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. „Am ascultat îndemnul imnografului, care ne spune: «O preaslăvită minune, în cer şi pe pământ bucurie mare se face astăzi, de pomenirea Mucenicului Dimitrie». De ce? Pentru că acolo în ceruri, de către îngeri cu laude se încununează, iar pe pământ de la oameni daruri primeşte, ca unul care a vieţuit aşa cum se cuvine şi ca unul care l-a mărturisit cu preţul sângelui său, cu preţul vieţii sale pe Domnul şi Stăpânul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos. Ascultând de glasul prorocului «Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui!», am venit şi noi de aproape sau de departe, pentru ca vreme de trei zile să fim pelerini pe calea sfinţilor şi să ne bucurăm de binecuvântarea lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să simţim în sufletele noastre binecuvântarea Mucenicului Dimitrie”, a subliniat Preasfinţia Sa. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să se roage Sfântului Mucenic Dimitrie şi să folosească în sens duhovnicesc exemplul vieţii sfântului.



.jpg)
