În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujbă de priveghi pentru părintele profesor Ioan Ică Senior
Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui profesor Ioan Ică Senior a fost depus marţi, 13 aprilie, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. În seara zilei, un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba de priveghi la sicriul părintelui profesor Ioan Ică Senior, în prezenţa familiei, a conducerii şi a cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, precum şi a ucenicilor şi apropiaţilor marelui profesor de teologie.
„Facultatea de Teologie din Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului şi Mitropolia Ardealului sunt acum în doliu la plecarea la cele veşnice a unui vrednic profesor de teologie dogmatică. Marii corifei ai facultăţii noastre de teologie, marii profesori pe care i-am avut şi noi şi cu care am fost şi colegi, pe rând, câte unul, pleacă spre cele veşnice, lăsând în urma lor demnitatea slujirii de la catedră şi de la altar, pilduitoarea dăruire faţă de ucenici, faţă de cei care sunt astăzi în ogorul Bisericii slujitori la altare sau profesori în şcoli. Părintele profesor Ion Ică Senior şi-a onorat cu multă demnitate catedra pe care a ocupat-o, catedră de bază pentru teologie, pentru Facultatea de Teologie şi pentru orice om al Bisericii. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în loc de odihnă, odihnă pe care nu a avut-o în viaţa aceasta, pentru că a fost un om devotat total Bisericii şi familiei sale. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii! Veşnica lui pomenire!”, ne-a spus IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu.
Slujba Înmormântării va fi oficiată miercuri, 14 aprilie, de la ora 10:30, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, iar înhumarea va avea loc de la ora 13:00, în cimitirul municipal vechi din Sibiu.