Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujbă de resfinţire în Episcopia Buzăului şi Vrancei
Sâmbătă, 30 mai 2009, Preasfinţitul Părinte Episcop Epifanie a oficiat slujba de resfinţire a bisericii din Parohia Motnău, Protoieria Focşani II, judeţul Vrancea, în urma finalizării lucrărilor de pictură. Lucrările la acest nou lăcaş de cult din lemn, având hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, au început, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Epifanie, în anul 2000, fiind coordonate de către pr. Nicolae Şontica de la Parohia Dumitreşti, iar ulterior de către tânărul preot Ioan Necula. În perioada 2005-2008 s-a realizat pictarea lăcaşului de cult, realizată în tempera de pictorul Nechifor Ştefan, din municipiul Focşani.



.jpg)
