În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbe ortodoxe româneşti în Mănăstirea „Buna Vestire“ din Mandanici – Sicilia
Preoţi şi credincioşi din parohiile ortodoxe române din cuprinsul Protopopiatului Siciliei şi Calabriei, aparţinând de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, au mers joi, 25 martie, în ziua sărbătorii Bunei Vestiri, în pelerinaj la Mănăstirea "Buna Vestire" din Mandanici.
În anul 2001, Mănăstirea "Santa Maria Annunziata" din Mandanici, a cărei existenţă datează din secolele XI-XII, a fost dată în folosinţa Mitropoliei Ortodoxe a Italiei şi Maltei (Patriarhia de Constantinopol), însă, în anul 2008, rămânând fără vieţuitori, edificiul monastic este returnat Primăriei. În cei şapte ani cât a funcţionat, mănăstirea a devenit un reper duhovnicesc pentru ortodocşii de pe cuprinsul întregii Italii. Din acest motiv, la începutul lunii martie 2010, credincioşii ortodocşi români din Sicilia, din proprie iniţiativă, au trimis primarului din Mandanrici, domnul Armando Carpo, o scrisoare însoţită de 1200 de semnături, în care îi solicitau permisiunea de a folosi biserica mănăstirii pentru sfintele slujbe din ziua Bunei Vestiri şi în perioada pascală. Răspunsul favorabil al autorităţilor a făcut posibil pelerinajul de joi, 25 martie, când pr. prot. Ionel Barbarasa, de la Parohia "Sf. Mc. Haralambie" - Palermo, pr. Valentin Ilieş şi diac. Ciprian Gavrilescu de la Parohia "Sf. Mc. Agata" - Catania, pr. Pavel Matyas de la Parohia "Sf. Mc. Filofteia" - Cannicatti, pr. Martinian Epure de la Parohia "Sf. S. Mc. Pangratie" - Messina şi pr. Nicolae Chilcos de la Parohia "Sf. Mc. Melania" Romana-Ragusa, însoţiţi de mai mult de 100 de credincioşi, au săvârşit slujba Utreniei, Acatistul Bunei Vestiri şi Sfânta Liturghie în biserica din Mandanici, după câteva zile intense de pregătire a sfântului lăcaş pentru acest eveniment. La finalul Sfintei Liturghii, s-a citit cuvântul de binecuvântare şi de felicitare pentru iniţiativa credincioşilor din Sicilia, trimis de Preasfinţitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. (pr. Valentin Dumitru ILIEŞ, consilier canonic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei)