După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească de praznicul Sfântului Nicolae în Eparhia Târgoviștei
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie vineri, 6 decembrie, în biserica parohiei dâmbovițene Băleni-Sârbi cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ocrotitorul sfântului lăcaș.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că sfinții reprezintă icoana dumnezeirii pe pământ „pentru că ei au venit dintre oameni și au fost transfigurați prin harul Duhului Sfânt, devenind adevărate pietre scumpe așezate pe diadema tezaurului de sfințenie al mapamondului creștin. Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre sfinții venerați în întreaga creștinătate cu multă evlavie și admirație, căci el a întruchipat profunzimea ascetismului sirian, noblețea civilizației romane și înțelepciunea culturii grecești. A fost un misionar devotat al Evangheliei lui Hristos și a suferit pentru adevărul credinței, fiind venerat pentru extraordinarul său exemplu de dărnicie, generozitate și sfințenie”.



.jpg)
