Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujire arhierească la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, județul Arad
Duminica a 6-a după Paști, 24 mai 2020, a reprezentat un moment de bucurie duhovnicească pentru obștea și pelerinii care au poposit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, județul Arad. Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al mănăstirii.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos cu orbul din naștere: „Să ne rugăm Mântuitorului Hristos Cel înviat din morți să ne dăruiască tuturor Duhul Său cel Sfânt, ca toate gândurile, cuvintele și faptele noastre să aducă liniște în suflet, lumină și bucurie în jurul nostru, așa cum aduce Învierea Domnului întregii creații”.
În cadrul slujbei s-au rostit ectenii și rugăciuni pentru ploaie, dar și pentru încetarea noii epidemii. La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareţ Grigorie Timiş, în numele obştii monahale şi al pelerinilor, a adresat cuvânt de mulţumire ierarhului pentru împreuna-slujire din această frumoasă duminică.



.jpg)
