După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească și binecuvântare la Parohia Cuied, județul Arad
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat duminică, 12 iulie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Cuied, Protopopiatul Sebiş, județul Arad. Cu acest prilej, chiriarhul arădean a sfințit noul iconostas al bisericii și proscomidiarul din marmură, două policandre, o clopotniță nouă cu un clopot, precum și Altarul de vară.
După consacrarea acestor elemente noi ale bisericii și parohiei arădene, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, din care au făcut parte și preotul Beni Ioja, protopopul Sebișului, și arhidiaconul Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a apreciat hărnicia credincioșilor acestei parohii, explicând că lucrările importante de la biserica parohială întregesc chipul creștinului sârguincios, care lucrează neîncetat pentru binele Bisericii, spre mulțumirea sa sufletească. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Dan-Alexandru Gaiță pe seama bisericii Parohiei Rădești, Protopopiatul Sebiș, județul Arad. La final, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele paroh Lucian-Bogdan Coșeri, pentru activitatea pastoral-misionară desfăşurată în mijlocul credincioşilor pe care îi păstoreşte.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Trifon Lugojan” al Catedralei Arhiepiscopale din Arad, condus de tânărul Marinel Roz.



.jpg)
