Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Slujire în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Baia Mare
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit miercuri, 11 noiembrie, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Baia Mare. Slujba a fost oficiată în curtea Centrului Social Comunitar „Romani”. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Theologos” al episcopiei.
Ierarhul a făcut referire, în cuvântul de învăţătură, la aspecte istorice și duhovnicești din viața Sfântului Mucenic Mina, un „casnic și prieten al lui Dumnezeu, la care poporul dreptcredincios de pretutindeni are multă evlavie, fiindcă este mult ajutător, în special pentru persoanele care suferă anumite pagube”. Preotul paroh Claudiu Ioan Băban a mulţumit la final ierarhului pentru slujirea sa la hramul parohiei.



.jpg)
