În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujire misionară într-o parohie arădeană
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Parohia Pecica I, județul Arad, binecuvântându-i pe credincioși.
Din sobor au făcut parte părintele Macarie Deleu de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, pr. Pompiliu Gavra de la Parohia Pecica II, arhid. Bogdan Noghiu, inspector eparhial, și pr. paroh Radu Kosztner. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a făcut referire la cuvintele „Doamne, ajută-mă!”, strigătul cananeencei către Mântuitorul de a-i vindeca fiica, cerere la care Domnul nu-i răspunde îndată, spre a-i încerca încrederea în dumnezeirea Sa.
Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat copiii parohiei, care aduc bucurie multă comunității prin prezența și implicarea lor la cântarea de la strană și în toate activitățile desfășurate în parohie.
Răspunsurile liturgice au fost date de corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Arad, dirijată de diac. Laviniu Morariu, ne-a transmis pr. Radu Kosztner.