În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri arhiereşti în Ardeal
În prima duminică după Botezul Domnului, pe 13 ianuarie, în ziua de pomenire a Sfinţilor Mucenici Ermil şi Stratonic şi a Sfântului Iacob Episcopul Nisibei (Începutul Propovăduirii Domnului), Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" din cartierul sibian Hipodrom, Protopopiatul Sibiu, lăcaş de cult care îşi va sărbători hramul pe 17 ianuarie.
Biserica sibiană, în care slujeşte pr. Ilarie Benchea, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, alături de alţi preoţi parohi, a fost deschisă cultului public în 1989, iar în perioada 1996-2000 s-au efectuat ample lucrări prin care s-a mărit spaţiul liturgic şi s-a schimbat arhitectura. În perioada 2001-2003, biserica a fost pictată de artistul sibian Marian Verza, toate cheltuielile fiind suportate de credincioşii parohiilor care ţin de acest lăcaş de cult. În prezent, biserica oferă numeroşilor credincioşi din cartierul sibian un spaţiu cultic generos şi un program liturgic cotidian. De anul trecut, în lăcaşul de cult se află racla cu moaştele Sfinţilor Viti, Vitalie şi Bonifaciu, adusă prin eforturile părintelui Gheorghe Lup de la biserica sibiană, dăruite de o parohie din Terni, Italia, prin intermediul preotului român Vasile Andreica. Sfinţii Viti şi Vitalie au fost doi martiri din epoca primară a Bisericii, ucişi în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, iar Sfântul Bonifaciu a fost martirizat în secolul al VII-lea. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază Sfânta Liturghie în biserica din Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Feldru II, Protopopiatul Năsăud. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Parohia Târnăveni I, unde slujeşte pr. Sergiu Mihail Dumitru, protopop de Târnăveni. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Izbuc, judeţul Bihor. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sfântul Ioan Iacov Hozevitul" din Răşinari, judeţul Sibiu. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului", din localitatea Floreşti, judeţul Cluj. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica "Naşterea Domnului" din Baia Mare.