În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujiri arhierești în eparhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei
În Duminica a 17-a după Rusalii, a Cananeencei, ierarhi din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale sau în mănăstirile și parohiile vizitate, binecuvântându-i pe credincioșii prezenți. Aceștia au rostit cuvinte de învățătură în care au reliefat înțelesurile duhovnicești ale pasajului evanghelic duminical.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Constanța.
În cuvântul său de învățătură, ierarhul a vorbit despre legătura dintre credință și alte virtuți: „Credința noastră trebuie să producă fapte de iubire față de semeni și de Dumnezeu, pentru că orice credință fără fapte nu aduce roade. Femeia cananeancă a venit cu trei gânduri la Mântuitorul: primul gând a fost credința că El poate să o ajute; al doilea a fost nădejdea în bunătatea Celui despre care a auzit atât de multe; după nădejde a avut gândul încrederii în mila Domnului. Credința trebuie să fie întotdeauna însoțită de nădejde, dar și de milă, de dragostea față de semeni. Dacă nu avem dragoste, credința noastră rămâne seacă și nu aduce roade”.
Argeș
Obștea mănăstirii argeșene Văleni a primit în această duminică vizita Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica mare a așezământului monahal, reconstruită între anii 1948 şi 1955, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat stăruința în rugăciune a femeii cananeence, un adevărat model pentru toți creștinii. Așezată într-un loc pitoresc pe valea râului Topolog, Mănăstirea Văleni atrage în fiecare zi de sărbătoare numeroși credincioși care vin să se roage și să admire frumusețea naturii înconjurătoare. Așezământul monahal a fost înființat în a doua jumătate a secolului al 17-lea de călugărul Zaharia Grădişteanu.
Vrancea
În Duminica a 17-a după Rusalii, credincioșii parohiei vrâncene Bolotești, din Protoieria Focșani 1, l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, în biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, apoi a binecuvântat noua casă praznicală a parohiei. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a afirmat: „În fața eșecurilor generate de neputința oamenilor, femeia a înțeles că fiica ei nu putea fi tămăduită decât de Dumnezeul evreilor, necunoscut ei, dar Căruia era dispusă să I se încredințeze totalmente, fiind convinsă că n-o va respinge, chiar dacă era o străină. Și nu s-a înșelat, căci Domnul i-a apreciat raționamentul și sufletul curat. Faptul că nu și-a pierdut nădejdea în posibilitatea însănătoșirii fiicei sale ne descoperă credința ei puternică. Deși era păgână, a crezut cu toată inima în puterea vindecătoare a lui Iisus, care nu venea de la oameni, ci de la Dumnezeu”.
După încheierea Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a noii case praznicale a parohiei, ridicată între anii 2013 şi 2021 prin osteneala părintelui paroh Marian Ciovîrtă și cu ajutorul enoriașilor. Pentru realizările sale în plan pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc, părintele paroh a primit rangul onorific de iconom stavrofor, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, consilier eparhial.
Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți duminică, 6 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile textului evanghelic lecturat: „Mântuitorul răspunde rugăminții femeii cananeence după ce aceasta și-a mărturisit toată durerea ei, toată credința și toată iubirea pe care o purta fiicei sale bolnave. Această femeie a devenit o rugăciune vie. O astfel de rugăciune ajunge întotdeauna la Dumnezeu, de oriunde ar pleca ea”.
Tulcea
În Duminica a 17-a după Rusalii, credincioșii Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Corugea, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, au trăit alese momente de bucurie duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte preoți din parohiile din vecinătate. La slujbă au participat credincioși din restrânsa comunitate din Podișul Casimcei. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate și rugăciuni pentru sănătate și izbăvirea de boală, fiind pomeniți și ctitorii bisericii adormiți în Domnul. De asemenea, la slujbă a fost pomenit fostul preot paroh Dumitru Oancea, trecut la Domnul în urmă cu trei luni, după ce a slujit în această parohie vreme de peste 40 de ani. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Visarion l-a instalat pe noul preot paroh, Dumitrel Cabanov, prezentându-l credincioșilor pe care îi va păstori, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a afirmat: „Am ascultat cuvântul dătător de viață al Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Împreună cu femeia cananeancă am strigat și noi Domnului să ne izbăvească de lucrarea văzuților și nevăzuților vrăjmași. De la ea am primit pildă să înmulțim rugăciunea și să sporim credința, dragostea și speranța noastră”.