De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Banatului
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va fi prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Arad-Grădişte cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", din Protopopiatul Arad. Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, va sluji la catedrala istorică cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă" din Caransebeş. Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va participa la Sfânta Liturghie de la Catedrala episcopală din Oradea, prilejuită de aniversarea a cinci ani de la instalarea în scaunul episcopal al Oradiei a Preasfinţitului Sofronie. (George Giurgiu)






.jpg)
