După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi mâine Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a parohiei Văleni-Belceşti, Protopopiatul Hârlău, iar duminică, 4 septembrie, va sfinţi Biserica "Sfinţii Arhangheli" din parohia Racovăţ-Pomârla, Protopopiatul Dorohoi. Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia duminică Sfânta Liturghie în Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din cadrul Aşezământului de copii "Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi" al Mănăstirii Bogdana din judeţul Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor va pune mâine piatra de temelie pentru biserica ce se va ridica în filia Unceşti, a parohiei Buhăeşti, Protopopiatul Vaslui. Duminică, Episcopul Huşilor va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică Biserica "Duminica Tuturor Sfinţilor" din parohia Sticlăria-Scobinţi, Protopopiatul Hârlău, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a parohiei Cucova, Protopopiatul Sascut. (C. Ciofu)



.jpg)
