Catedrala Națională din București a găzduit astăzi, în prima zi a noului an bisericesc, deschiderea oficială a celei de‑a 8‑a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum, săvârșită în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a mai multor ierarhi, a reprezentanţilor oficialităților centrale și locale și a mii de tineri participanți și voluntari. Manifestarea a continuat cu alocuțiunile festive de bun‑venit și cu defilarea delegațiilor participante.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Astăzi, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Slatina. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia astăzi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Mâine, Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de IPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi de IPS Pimen, va sluji la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. (C.C.)



.jpg)
