Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Suceava, pe un podium amenajat lângă Catedrala arhiepiscopală. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" - Ivăneşti, judeţul Vaslui, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani. (C.C.)



.jpg)
