Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri seara, 20 decembrie, ultimele trei cete de colindători care au adus la Reședința Patriarhală, prin cântări tradiționale,
Slujiri arhierești în Mitropolia Olteniei
În cea de-a treia duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” (foto) din incinta Centrului eparhial din Craiova.
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Catedrala Arhiepiscoplă „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej, în cuvântul de învățătură, ierarhul a spus: „Crucea este singura cale de intrare în comuniunea Bisericii și pregustare a Împărăției lui Dumnezeu. Prin Jertfa Mântuitorului Hristos pe Cruce se restabilește starea de comuniune dintre Dumnezeu și om. Biserica este astfel locul reîntâlnirii omului cu Dumnezeu, al unității dintre cele de sus cu cele de jos: «Să laude cu un glas cerul și pământul, că pusă este înaintea tuturor preafericita Cruce, pe care, fiind pironit trupește, Hristos S-a sfârșit». Cu cât e omul mai apropiat de Dumnezeu, cu atât el este mai apropiat de semenii lui; cu cât e mai îndepărtat de El, cu atât stă într-o sciziune tot mai profundă și cu aproapele. Doar Hristos Cel înviat îi poate ține pe credincioși să rămână neabătuți în «unitatea Duhului întru legătura păcii» (Efeseni 4, 3). Pentru a ajunge la înviere, trebuie să-L urmăm pe Hristos întru pătimirile Sale, așa cum Învierea nu este despărțită de Cruce. Răbdarea necazurilor de zi cu zi devine, la modul cel mai real, motiv al bucuriei. Hristos Însuși îi fericește pe cei care suferă și sunt prigoniți pentru numele Lui și îi îndeamnă să se bucure întru nădejdea dobândirii Împărăției Lui Celei veșnice”.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit sâmbătă, 21 martie, la Mănăstirea Vodiţa, iar duminică, 22 martie, la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin.