Rămășițele unui militar român necunoscut, căzut la datorie în timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial, au fost înmormântate cu onoruri militare în ziua de 29 aprilie 2026, în Cimitirul Militar Central al
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Olteniei
Astăzi, cu ocazia praznicului Întâmpinării Domnului, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Preasfinţitul Episcop-vicar Emilian Lovişteanul. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin, iar Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la biserica din Parohia Scărişoara, judeţul Olt. (Gh. Cioiu)



.jpg)
