În seara zilei de luni, 16 decembrie, în Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat tradiționalul concert de colinde „Steaua de la răsărit” susținut de co
Slujiri în protopopiatele Năsăud şi Gherla
În Duminica a 25-a după Rusalii, 15 noiembrie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud. Ierarhul a arătat, cu referire la pericopa evanghelică a samarineanului milostiv, că aproapele fiecărui creștin este Hristos, care-i întinde o mână de ajutor, mai ales când e căzut în păcat: „Cine stă lângă Hristos are siguranța vieții! Trăim vremuri mișcătoare, unde să ne ducem? Doar El este Cel care ne dă stabilitate, motiv de curaj”. Diaconul Radu Viorel Moldovan a fost hirotonit preot pentru Parohia Chiochiș, Protopopiatul Beclean.
Sâmbătă, 14 noiembrie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și casa parohială din Filia Cornești, a Parohiei Tiocu de Jos, Protopopiatul Gherla şi a săvârşit Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. Preotul paroh Sorin Botiș a fost hirotesit iconom, iar primarul comunei Cornești, Cornel Vasile Chifor, alături de ing. Leonard Marcu, Fundația Transilvania Leaders, Dochița Botiș şi alţi binefăcători au primit distincţii şi diplome. Ierarhul a săvârşit şi slujba Sfeștaniei la casa parohială, achiziționată în 2017 şi care a beneficiat de ample lucrări de renovare.