În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Spectacol de teatru creştin la Patriarhie
Spectacolul de teatru creştin cu scop umanitar „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi neam” se va desfăşura duminică, 13 noiembrie, la Palatul Patriarhiei, în Aula „Teoctist Patriarhul”, de la ora 18:00. Acesta este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către Protopopiatul Sector 2 Capitală şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu. Regia este semnată de Ivona Boitan, decor şi costume Ileana Zirra, manager de proiect Malvina Roșu. Textul piesei este semnat de pr. Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti. Scopul umanitar al spectacolului este ajutorarea copiilor nevoiaşi din comunităţile marginalizate, în preajma sărbătorilor de iarnă, prin intermediul campaniei de solidaritate „Uniţi dăruim bucurii”.