Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Spectacol folcloric la Slănic Prahova
Vineri seară, 8 septembrie, la Casa de cultură a orașului Slănic Prahova, Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Slănic, păstorită de preotul Romeo Florin Bolovan, a organizat spectacolul folcloric „Din inima către cer”, cu prilejul sărbătoririi hramului parohiei.
După oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială și organizarea unei agape frățești, credincioșii parohiei, precum și localnici ai orașului Slănic și-au îndreptat pașii către Casa de cultură, acolo unde orchestra folclorică Flacăra Prahovei, aparțînând Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, a oferit auditoriului un spectacol cu suite de dansuri și cântece folclorice.
„A fost un prilej deosebit pentru locuitorii zonei de nord a județului Prahova de a-și descreți frunțile cu prilejul acestui spectacol cu caracter social-filantropic care a avut ca scop păstrarea tradițiilor populare autentice românești, precum și imprimarea ideii în opinia generală a comunității că Biserica, în contextul unei societăți secularizate, face apel către locuitorii micilor comunități la neuitarea tradițiilor populare și întoarcerea lor la aceste tradiții care sunt parte integrantă din viața comunității, lăsate moștenire de către înaintașii noștri”, a declarat pr. protopop Mihail Peneș, prezent la eveniment.



.jpg)
